Noua opera intunecata a lui Kirill Serebrennikov, Tchaikovsky’s Wife prezinta dragostea pasionala si bolnavicioasa a Antoninei Miliukova, sotia celebrului compozitor rus.
In romanul lui Stefan Zweig, Letter from an Unknown Woman (1922), inca din primele pagini, o femeie isi anunta moartea sigura intr-o scrisoare adresata barbatului pe care l-a iubit. Acesta este un mod de a expune tragedia unei povesti de dragoste teribile. In acelasi spirit, Kirill Serebrennikov isi incepe noul sau film, Tchaikovsky’s Wife, cu moartea celebrului compozitor rus.
Vaduva sa, Antonina, dupa ce a avut multe dificultati in a gasi ce sa scrie pe coroana funerara, se duce in cele din urma sa-i vada trupul. Ceaikovski este mort, dar se ridica brusc, deranjat de prezenta Antoninei. O iluzie certa care se amesteca cu realitatea, intr-un stil pe care Serebrennikov il stapaneste atat de bine (Leto, Febra lui Petrov).
Astfel, ca si Scrisoare de la o femeie necunoscuta, Tchaikovsky’s Wife spune povestea unei iubiri unilaterale, a unei pasiuni bolnavicioase si tragice, a carei finalitate este deja cunoscuta.
Antonina, un personaj complex
Exista o disperare fascinanta in cinematografia lui Serebrennikov. Chiar daca Leto a avut cateva momente muzicale antrenante, in spatele nasterii artistului Viktor Tsoï, nu te poti abtine sa nu simti o melancolie profunda cand il privesti pe mentorul sau, Mike Naoumenko, cum se indeparteaza la final. Dar cu Tchaikovsky’s Wife regizorul se adanceste in intunericul rece al Rusiei secolului al XIX-lea.
Totul sta in complexitatea eroinei sale, Antonina. Ea nu este o simpla victima si este chiar partial responsabila pentru soarta ei. Primele ei intalniri cu Ceaikovski sunt departe de a fi idilice. Artistul nu a aratat niciun interes fata de ea si, initial, a respins-o. Logic, avand in vedere preferinta lui pentru barbati.
Dar cand tanara femeie insista sa se casatoreasca cu el cu orice pret si vede in acest lucru o modalitate de a-si imbunatati imaginea in fata zvonurilor despre homosexualitatea sa, Ceaikovski accepta in cele din urma sa se casatoreasca cu ea. Desi toti cei din jurul Antoninei o asigura de greseala ei si de faptul ca va suferi pentru ea, ea se afunda si mai mult intr-o forma de negare. Nici macar nu observa semnele de rau augur din ziua nuntii ei – verigheta fiind prea mica, o lumanare care se stinge.
Antoninei nu-i pasa si nici nu accepta respingerile din ce in ce mai frecvente ale sotului ei. Un barbat care, de altfel, nu este deloc un calau, desi da dovada de o lipsa de sensibilitate dezarmanta.
